Poezii despre Viaţă:

Alerga în pădure unde totul era liniștit
Să stea întins pe iarba verde din luminiș.
Se gândea la iarna ce se va așterne cu furie,
La bătrânețea când își va scrie memoriile.

Mi-e dor de libertate-n țara mea
În care strâmbătatea este dreaptă,
Iar hoții au curajul și ar vrea
Să ne-ngenunche treaptă după treaptă.

*licurici astrali*


Copacul strigă

În ciuda opiniei impuse de rigida societate
Călătorește cu văduva, remarcabilă, prin lume.
Sunt fascinați de spiritul liber și legănatul gondolei.
Trăiesc pasiunea în decorul romantic al Italiei.

Aveam un șoricar – minune de cățel
Cuminte, adorabil, pe nume Sorinel;
Oriunde aș fi mers, mergea și el cu mine,
Era prieten sincer la greu dar și la bine.

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Lăsați-mă să scriu, noianul de cuvinte,
Ce-n suflet clocotește și-n inima bătând;
Condeiul să-l reverse pe pagini înainte
De-a zorilor ivire, ferestre luminând.

ca prin minune
ascultând liniştea
pruncul neastâmpărat
al inimii

Dor trădările, dor
iar cerul s-a obişnuit cu sfâşierea;
în acest anotimp al însingurării
să încercăm să ne-mprietenim cu florile.

Fantasticul tremură pe tărâmul de basm,
Făt Frumos, plictisit, a divorțat de Ileana,
Povestea de iubire s-a pierdut în marasm,
Balaurul rănit, încă își mângâie rana.