Poezii despre Viaţă:

DESTINE

S-a mai închis o ultimă cortină,
Iar un titan al scenei s-a sfârșit;
Maestre, vârsta-a fost de vină
Căci sufletul ți-a fost desăvârșit.

Precum gingaşa rază-a primăverii
grăbeşte giulgiul alb şi rece să dispară,
Aşa ne-apare veşnic drept comoară
Lumina zilei dinspre bezna serii...

oasele astea
zâmbind abisurilor
precum o inimă tristă
îngână un cântec

Din stâncă-n stâncă,
Din piatră-n piatră
Mă-nalț și încă
Mai pierd o vatră.

Poet nebun, degeaba ai talent,
De-l folosești să scrii doar invective
Acelora ce nu îți dau motive,
Ci numai te ignoră permanent.

palmele care măsoară vidul
* Lui C. A. *

Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat
Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat,
Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult,
Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult!

Arămiile secunde
Cad pe pendule de ornic
Și nu știu de unde-n unde
Vremea trece-n timp pobornic.

Li-s pașii grei, dar sufletul e mare,
O viață bucurii au împărțit,
Se știu din școală însă negreșit
Purtarea lor e plină de candoare.