Poezii despre Viaţă:

Nu se cuvine omului dreptul la şovăire,
nu aceasta ne face încă să existăm;
vina n-ar mai fi vină şi nici iubirea iubire
dacă n-am şti să căutăm, să cizelăm.

Ah, cum mă strânge-n brațe viața
Și nu-mi dă voie să visez,
Ce sumbră-mi pare dimineața
Prin care-ncet mă furișez.

picioarele desculțe
străbat cărarea ce duce
înspre valea
din fundul grădinii

Când singurătatea mută
Ar putea urla orbirea,
Eu îmi pipăi, ca o slută,
Şi turbarea, şi simţirea.

Noaptea prin nori vântul negru bate,
Tainul de lumină vrei să-ți iei;
Nu poți să vezi leii din cetate
Până nu ajungi la porțile ei.

Nu-mi vine să mai scriu – parc-aș urla la lună,
Nu pot schimba cu versul o lume prea nebună –
Credeam că doar frumosul aduce bunătate,
Dar mulți aduc urâtul cu-așa seninătate

Am cârpit şosetele timpului
Şi i-am dat cu cremă pantofii;
I-am spus să-i mai dea răgaz trupului
Până se pun de acord filosofii:

Seara se lasă, satu-i în fum
Vântul azvârle frunzele-n drum

Luna coboară pe ramuri de nuc

Mi-e sufletul o rană, tristețea, o povară
Ce-și plânge neputința ascunsă în cuvânt,
Se zbat în mine gânduri menite să mă doară,
Mă pierd în labirintul dintre a fi și sunt.

Război
Nu există-n viață fericire
Când dragostea reală s-a răcit
Trăim constant o lungă amăgire