Poezii despre Viaţă:

ÎNTRE RUGĂ ŞI ASFINŢIT

nu mai am timp să privesc în mine
nici spre cartierele de taină ale trecutului

Când suntem hăituiți și de cuvinte,
Tranșați în „adevăr” sau „ficțiune”,
Lipsiți de-un firicel de rațiune,
Ciocnim paharul plin cu jurăminte.

Intersecţie de drumuri a vreo câteva destine…
Am stat ore împreună şi ne-am zis că ne e bine,
Dar cu ochii ce-s în mine, prinşi de suflet, văd în inimi…
Şi m-am întristat şi-am plâns, am simţit în ele patimi.

Era o seară de sfârşit de vară,
c-un cer atât de roşu spre apus,
de parcă cineva, acolo sus,
ştia că sângele îţi fierbe, iară,

În lumea mea, de gânduri mărginită,
Vorbesc o limbă ce nu e vorbită
De cei mai mulţi din lumea asta largă
Care după himere o viaţă aleargă.

Petrică

Ce șireată-i luna asta
Parcă este, parcă nu e

prin hotă
aroma de-ngheţată Malba
și-un tril de soprană

Contracte cu moartea

Se moare la dreapta, se moare la stânga
Aproape, departe, la est și la vest

în oraşul de provincie cu două catedrale falnice
erectate nemilos chiar în inima lui
oamenii se târâie, abrutizaţi de soare,
pe asfaltul moale

Noi cei trecuţi prin viaţă

Privesc cum timpul la toţi ne dă târcoale
Nu scăpă floare sau suflet nou venit,