Poezii despre Viaţă:

ca să mă poată citi
cuvintele mă decupează
sistematic
harta epidermei mută găuri negre

Motto: În cetatea postmodernă
Calea de parcurs e ternă,
Străzile-s fără valoare,
Nu mai au indicatoare.

în jurul nostru
un şir de zile
se rotesc
continuu

LASATI-MA SA SIMT CE VREAU

Lasati-ma sa zbor,
Caci aripile-mi plang

Printre tufișuri spinoase, printre vechi zidiri,
Pe cărările înguste au rămas plăcute amintiri.
De acolo urmăream cirezile cu pasul rar
Și vedeam nespusa bucurie a țăranului sărman.

Pe măsură ce a trecut timpul, totul a rămas în urmă
Numai ochii limpezi ca apa de izvor nu se uită.
Jocul straniu va umbri o vreme gândul meu.
Pe tabla de șah a vieţii trebuie sa fii atent mereu.

Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,
Ce stai în pragul nopţii mohorât
Şi lasă-mi gura care necuvântă
Să împietrească-n marginea de gât.

Când moare poetul

Se frânge-n cuptoare și pâinea
Și tremură grâul și plânge tot lanul

Alerga în pădure unde totul era liniștit
Să stea întins pe iarba verde din luminiș.
Se gândea la iarna ce se va așterne cu furie,
La bătrânețea când își va scrie memoriile.

Mi-e dor de libertate-n țara mea
În care strâmbătatea este dreaptă,
Iar hoții au curajul și ar vrea
Să ne-ngenunche treaptă după treaptă.