Spykal - creaţii proprii

Ce delict sau ce preludiu, urmărește-al tău sărut?,
Și ce faptă negândită gândul tău a mai făcut?.
De-am ajuns să-ți sclavagesc cord ce bate-n pieptul meu,
... nefirească larvă-a sorții ... splendidă în felul său!.

În miez de noapte sufletul obtuz,
Aude răgușita ta chemare.
Învălmășit de vise și confuz,
Numele tău îi pare o splendoare.

Un suflet să nu crezi că n-are glas!
Când cere sentimente permanent.
Oferta lui e ceea ce-a rămas!
Dintr-o iubire ca un testament.

Mi-ai pus în slove rima-ncrucișată,
Și colorat în alb tot orizontul!
(culoare ce nu minte niciodată),
”Întinde mâna și atinge-i tonul!”.

Stă timpu-nțepenit parcă-n trecut,
(în mintea mea domnește iar misterul!).
Trecut-a gândul ... nu l-am cunoscut,
Fiindcă nu-i știu deloc eu ... caracterul.

Mi-ai destrămat, în timp, încet, încet,
Un Univers de mine construit!
Fără să știi că am să îți percep,
O taxă ... pe destinul năruit.

Nu poate, nu crede, nu știe ce spune,
Iubirea păgână ce-i intră în oase.
(cu toate că ele îmi par spongioase!),
Tot este un mod de-a îi zice pe nume.

Noaptea ielelelor...

Se lasă seara-mbălsămând un gând,
(în vis se face frig ca și afară!).

Povestea mea a început cu tine,
În ziua-n care ochii mi-au zâmbit.
Iar ploaia ta se revărsa-n suspine!
Peste privirea mea de-ndrăgostit.

Cuvintele își scriu acum durerea,
Pe sticla mată a iubirii noastre.
Nici unul dintre noi n-are puterea!
Să o dezlege ... de-acolo din astre.