Spykal - creaţii proprii

Mi-e dor să-mi amintesc de chipul tău,
Să-ți spun cuvinte dulci în miez de noapte.
Să mă confund cu însuși Dumnezeu,
Sau să-ți admir privirile-nșelate.

De câte ori te mai primesc în gând,
Aud că se vorbește despre tine.
Potop de șoapte încă mai pătrund,
În mintea mea (iar asta nu-mi convine).

Împrăști-mă-n sute de bucăți
Iar suflet risipește-mi-l în zări.
Ca împărțit în două jumătăți
Stingher să rătăcească peste mări.

”- De ce-ți sunt ochii triști, privirea oarbă?!”,
- Cu mine, tu de vorbă, când mai stai?!
Că ți-au îmbătrânit cuvintele în barbă,
De când tu te-ai mutat acolo-n Rai.

Am să vă pun o scurtă întrebare,
(cu toate că va pare fără rost).
”- Există dragoste după trădare?!”,
Sau toate sunt de-atuncea zile-n post.

Când vântul vieții va-nceta să bată,
-Iar iarba se va veșteji în câmp!
- Vom înțelege, poate, înc-odată!
Că rolul nostru nu-i așa de tâmp.

”- Tu spune-mi că se moare din iubire!”,
(e un indemn ce nu l-am învățat).
Atuncea când dorita fericire,
De suflet, disperat, s-a agățat.

Mă mângâie cerul c-o ploaie de stele,
Sub semnul heraldic al vieții de-apoi.
- Eu seară de seară mă plimb printre ele!
Să uit de tristețe, să uit chiar de noi.

Sparg gândul meu de temelii solide,
- Cu șansa vieții tale mă îmbrac!
Iar printre clipe încă aburinde,
Eu tot încerc să nu mai fiu opac.

- Ce calzi sunt ochii tăi (parcă-s în transă!),
- Îmi pasă de iubirea ta din ei!
Chiar dacă uneori e mai retrasă,
Iar alteori împrăștie scântei.