Spykal - creaţii proprii

Aștept de-un timp secundele de mâine,
Când cuibărită tu la pieptul meu.
”Să nu mai strigi la mine: - Măi străine!”,
Știind că de acum eu sunt al tău.

În ochii tăi un vis se cuibărește,
Ce l-am avut în gândurile mele.
Te rog frumos acceptă-l și-i zâmbește!
Căci amintirile avute-s tare grele.

M-ai lasă-mă să stau în viața ta,
Să-ți venerez făptura diafană.
Iar inimii ieșite-n calea mea!
Să-i fiu un scaun așezat în strană.

În așteptarea clipelor din vis,
Realitatea ne lovește crunt.
Cu toate că mereu ați interzis,
Iubirea noastră pe acest pământ.

Tu mi-ai strivit sărut cu tapla ta,
Când am atins-o eu cu buze moi.
Indiferent ce soartă voi avea!
Tu nu vei fi nicicând pe locul doi.

M-am ridicat din propria-mi cenușă,
Ca Phoenix-ul din flacăra iubirii.
Să mă prefac în zile ce strănută,
Idei rămase-n calea împlinirii.

Tu poți să strigi că-s universul tău?!,
(așa cum eu o fac întotdeauna).
De l-am uimit chiar și pe Dumnezeu,
Care urăște și-a urât minciuna.

Se scaldă timpul nostru-n fantezie,
Oripilând secunda ce-a trecut.
Iubirea mea (din fragedă pruncie),
A vrut ca tu s-o fi recunoscut.

Eu te numesc iubită încontinuu,
”- Nu te eliberez din mintea mea!”.
Chiar dacă visu-mi este rectiliniu,
Mă obsedează-nfățișarea ta!.

Se pare că-ntr-o clipă m-a cuprins,
O liniște prea grea, apăsătoare!
Și universul tău mi l-a pretins,
Să-i fie șansa vieții viitoare.