Spykal - creaţii proprii

Prezența ta e hrană vie-n mine,
Un nesecat izvor de biruință!
Nu-mi este frică să trăiesc cu tine,
Căci zilnic ești prezentă-n conștiință.

Chiar dacă ai plecat eu tot te caut,
Prin ceața oglindită-n ochii tăi.
Iar viața tu de mi-ai trimis-o-n ... aut,
Ar trebui să ai motive cu temei.

Sunt încă un străin în viața ta,
(dar cu statut de privilegiat!).
”- Că poți să-mi ții în mână liniștea?!”,
E-un lucru mare ... de invidiat.

Nu ploaia ne-a împrăștiat numeric,
Ci vorbele atât de prost rostite.
Stăpân sunt peste zi sau întuneric,
Și vise mai tot timpul amăgite.

Văd viața cum ades se luminează,
(iar ochiu-ți îmi devine Demiurg).
De când iubirea ta mă guvernează,
De când, încet, eu nu mă mai distrug.

Nu știu unde va duce drumul meu,
Dar mi-este bine când te țin de mână.
(de parcă ai fi însuși Dumnezeu!),
Ce mi te-a dat pe tine ca arvună.

De multe ori m-am întrebat în gând,
”- Ce e iubirea și când ea va doare?”.
Răspunsul l-am aflat, mult prea curând,
Când dânsa m-a lovit ... cu nepăsare.

”- Urăște-mă cât vrei ... eu te iubesc!”,
Curg către tine mistuit de dor.
Nu aș putea nicicând să te urăsc,
De-ar fi pentru aceasta să și mor.

”Mi-e dor să nu-mi mai fie dor de tine”,
Dar eu abia încep să te cunosc.
Încât dorința răbufnește-n mine,
Iar sufletul prea repede-mi ia foc.

A mai rămas un gând în frunze moarte,
”- Decapitați-l voi cu un surâs!”.
Sau împărțiți-l celor șapte arte,
Cu bronzul ce în premii l-ați depus.