Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Îmbie-mă-n tine să-mi dărui
Sărut, din sărut să se nască
Adânc, pe adânc să-mplinească
Şi teama de mâine să-mi nărui.

Cireş de-aş fi n-aş vrea să-mi fii tu floare,
Deşi din bob de rouă eşti născută,
Şi-atingerea geroasă ce sărută
Albeaţa sclipitoare de ninsoare.

Nesaţu'n adăpost odihna-şi pune
O răcoroasă capă de-ntuneric;
Atins de raza lunii sânul sferic
Soarbe sărutul lacom, şi-l răpune.

Aş vrea, din aburii cafelei,
Să-ţi ţes un văl, iar din aromă,
Seducătoare vrajă ielei
Dintr-o fantasmă policromă.

Prăvale-mi, Doamne, doru-n râpă!
Fă-l să se piardă-ntre noroaie
Strivit de fulger şi şuvoaie
De grohotiş ce tunet surpă.

De ce nu-mi scrii ceva? Poate o rugă,
Un vers adânc pe tâmpla mea cioplit
Să răstignească gândul nerostit
Altfel de rid pe vechea buturugă.

De şoldul tău de salcie tremurândă
Îmi reazem fruntea, să ascult cum creşte
Un faur nebunatic ce zoreşte,
De muguri dor şi înverziri flămândă.

Un drum către ea, silnicit de emoţii
E aspră-ncercare-n statornică taină,
La fel cum cărare-n pădure iau hoţii
Făcând din frunziş ascunzişului haină.

Ţi-ai desenat în zâmbet dragul
Şi-n colţul gurii, bucurie;
Întredeschide-o! Să trec pragul,
Dintre nesaţ şi armonie:

M-aş odrăsli prin tine preţ de-o nuntă,
Luceafăr răstignit pe nemurire,
Zenit a tot ce-nseamnă devenire
Şi licărul ce aştri îi înfruntă.