Din Vârful cu Dor al cuvintelor mele
păstrează lentoarea
cu care-mi petrec bucuria
singurătății cu tine.
O adun pic cu pic
din fiece moleculă a vremii
și-i beau cu ochii închiși elixirul.
E lumea mea mare, îmi spun.
E secretul meu strâmt, mai gândesc
și-adăpostesc în aceste cuvinte
monologul tăcerilor tale.
Călătorim așa
împreună
pe calea ce duce alene în mine
pe calea întrebării mirate
pe calea mirării-întrebate
ale unui veșnic "de ce"
până-n Vârful cu Dor
al cuvintelor mele.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: