Mierla - poeziile altor autori

M-a întrebat cineva:
„Ce faci, cum faci?
Cum scrii, cum creezi?”
Nu știi cum, le-am spus.

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.

În oraş, sub fierăstrăul frunzelor unui stejar
dominând intersecţia, îl vezi
cu câteva minute înainte de ivirea zorilor, norocos
că poate aţipi în schimbul trei.

Au spălat strada,
Iar acum luceşte în lumina lămpilor;
Frig, lămpi albe,
Întinsă ca un râu cu ape leneşe,

Exact când nu mai speram, mi s-a acordat viza.
Se deschide-o uşă spre stradă, cum am văzut în filme,
prin care nu se vede nici om, nici pisică – dar este strada ta,
pe care tu tocmai o părăseşti. Ţi s-a acordat viza,

După amiezi cu mânecile cămăşii suflecate
se întorc către pulovere acum când copacii
se îmbujorează şi-şi scutură ultimele
frunze-n făcări de-a lungul

După-amiaza are culoarea mierii;
Copacii strălucesc, frunzele cad;
Trotuarele sclipesc, parc-ar fi alei acoperite cu frunze de arţar,
Casele aleargă pe lângă ele râzând, cu ferestrele deschise.

Când ai apărut, erai ca vinul roşu şi ca mierea,
Iar gustul tău îmi ardea cu dulceaţa lui gura.
Acum eşti ca pâinea coaptă dimineaţa,
Moale şi plăcută.

Hoinărind de-a lungul
Cheiurilor aglomerate,
Urmăresc vapoarele posomorâte.
Nave negre care tremură

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.