În oraş, sub fierăstrăul frunzelor unui stejar
dominând intersecţia, îl vezi
cu câteva minute înainte de ivirea zorilor, norocos
că poate aţipi în schimbul trei.
De-a lungul anilor luase fel de fel de înfăţişări,
se întinsese pe multe feluri de iarbă, sub stele,
sub ochiul gol al lunii holbându-se la el.
Obişnuia să doarmă asemeni unui pahar cu apă
ţinut în mână de-o fată foarte tânără.
Apoi a aflat că nu era perfect, că
nimeni nu era perfect. Aşa că a luat-o
spre nord, adăpostindu-se într-un cort fragil,
prea mic chiar pentru trupul lui subţire.
Pânza saltelei din baraca-mpărţită cu alţii
este maronie şi miroase
de la sudoarea altor doi oameni.
Unul dintre ei mestecă tutun:
ei nu se mai întâlniseră niciodată.
Pentru el munca este o trecătoare bătaie de cap,
iar muzica de după este asemeni unei femei
care-l atinge uşor
pentru a se cuibări apoi la pieptul lui.
Când cântă, îşi închide ochii.
Nu ştie niciodată când se va ivi,
dar atunci când ea pleacă, întotdeauna înclină capul
şi-şi atinge cu două degete borul pălăriei.
Distribuie: