Mierla - poeziile altor autori

Mai întâi, eșarfa de tul
e ridicată încetișor de pe umeri și întinsă
pe spătarul scaunului de lemn.

Vii către mine tăcută

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.

Le cer să ia o poezie
și să o expună la lumină
ca pe un diapozitiv color

Uneori se întâmplă că sunteţi prieteni şi-apoi
Nu mai sunteţi prieteni,
Iar prietenia a dispărut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele

Dragostea vine şi pleacă
Şi adesea ia câte o pauză
Apoi revine pentru a vedea
Pagubele pe care le-a pricinuit.

Ati minţit când aţi spus că timpul e vindecător,
Aţi minţit toţi, timpul n-aduce alinare!
El încă-mi lipseşte-n plânsul acestei ploi uşoare;
Îl vreau când valurile duc cu ele-n zare un vapor;

Ştiu, aş fi putut trăi-n aşa fel
Încât să fi cunoscut durerea doar:
Fiindcă n-am iubit nici om, nici câine;
Şi nici paralele măcar;

M-a întrebat cineva:
„Ce faci, cum faci?
Cum scrii, cum creezi?”
Nu știi cum, le-am spus.

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.

În oraş, sub fierăstrăul frunzelor unui stejar
dominând intersecţia, îl vezi
cu câteva minute înainte de ivirea zorilor, norocos
că poate aţipi în schimbul trei.