Mierla - poeziile altor autori

niciodată
chiar în vremurile bune
n-am visat să
mă plimb purtând beretă

când ești tânăr
o pereche de pantofi
femeiești
cu tocuri înalte

Carnea acoperă osul
şi mai e şi o minte acolo
şi uneori un suflet
şi femeile sparg

Femeia care-a îmbătrânit
Şi ştie că dorinţa trebuie să moară,
Dar care nu renunţă la iubire,
Aude-un croncănit de cioară.

Voi nu trebuie să fiţi înţelegătoare.
Voi nu trebuie să mergeţi în genunchi
o sută de mile prin deşert, pocăindu-vă.
Voi trebuie doar să permiteţi animalului împăcat din trupul vostru

Ea a obținut stabilitatea la care a visat –
Acolo unde vechi pietre zac înălbite-n soare.
Tulpini neîngrijite se leagănă deasupra ei,
Egal și sprinten, ca niște tineri în plină alergare.

Care trup mai poate fi arat,
Semănat şi frânt an de an?
Dar ea nu va muri, a jurat,
Deşi-i aproape moartă, loc viran.

Chemaţi-l pe cel care rulează marile trabucuri,
Pe omul musculos, și-i cereţi-i să bată
În cupele din bucătărie iaurtul cel lasciv.
Lăsaţi damele să piardă vremea-n rochiile lor de zi cu zi.

Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Eu nu studiez prea multe, sunt un om
care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
au fost odată jucării pe duşumea; le iubesc, le-am lins