Mierla - poeziile altor autori

Nu-i mai plantaţi pe mormânt trandafirii
Pe care-n viaţă i-a iubit atâta, ea
Nu mai poate fi minţită c-un covor de flori,
Căci nu le poate mirosi şi nici vedea.

Oare pentru-aşa ceva m-am rugat pe îndelete,
Am plâns, am blestemat şi-am dat şuturi la trepte,
Ca azi, mai casnică decât cartea de bucate,
Să mă bag în pat la ora opt şi jumătate?

Nu gândi, opreşte un moment al minţii puls;
Liberă de gânduri, încearcă să te convingi
Că-i gata munca, iar drumul zilei e parcurs,
Că frumuseţea, de-ai bani, pui mana şi-o atingi.

Şi tu, ţărână dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără se vor frânge mâine

El trage și împinge vâslele – tulburându-i mării verdele mut –
Printre crestele zburătăcite și prin fluorescența valurilor;
Urma strălucitoare-a unui melc arată pe unde-a trecut.

Vorbitul în pat ar trebui să fie floare la ureche
Pentru cei care dorm de-amar de vreme-alături :
Efigia a două persoane-apropiate şi oneste.
Totuşi, din ce în ce mai mult, timpul se scurge-n tăcere.

Acolo unde se desfac mov toporaşii în lumină
Îmi voi face-o casă,-n poieniţa din pădurea de arin,
Unde-atinse de umbrele-nserării viorelele suspină,
Păsările ciripesc şi-n jur totul mi-e prieten, şi totul mi-e străin.

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara şi cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –

Adio scoţianului renume,
Adio străvechii noastre glorii!
Adio celticelor noastre nume,
Atât de faimoase-n ostăşeşti istorii.

Când am văzut cioara luându-şi,
Greoaie, zborul de pe-un copac scheletic,
O plăsmuire-a crescut în mintea mea: