Mierla - poeziile altor autori

Mă întrebi, „la ce folosește poezia?
Ei bine, o idee: e vorba de un fel de fereastră,
prin care se întrezărește, cumva anecdotic,
felul în care funcționează inima omenească.”

El îi spune că pământul e plat ca o tipsie –
El ştie cum stau lucrurile – deci, nu mai e nimic de-adăugat.
În altercaţii lungi şi violente, şi dovezi o mie,
Ea încearcă să-i demonstreze că nu-i adevărat.

Dacă nu ne-ar fi fost dat să murim,
Poate nu te-aș fi îmbrățișat atât de des;
Nu ți-aș spune la revedere-atât de grijulie
Dacă-aș fi sigură c-o să te-ntorci. La mine, bineînțeles.

Păsărelele ciripesc de-a lungul şi de-a latul
Celebrând parcă această vreme de april, frumoasă.
Aș vrea să rămân pururi în lumea asta minunată ,
Pentru a împărți, dragul meu, împreună patul.

Nu există sonet de-al lui Shakespeare,
Nici de-a lui Beethoven sonată
Care să-mi placă mai mult decât îmi placi tu
Sau pe care să nu le uit de-ndată.

Unii nu s-au gândit la asta niciodată.
Tu însă ai făcut-o. Deschideai uşa şi-abătut
Spuneai c-ai fi vrut să-mi aduci câteva flori
Dar s-a-ntâmplat ceva şi n-ai putut.

Toate-s acoperite de iarnă-n al ninsorilor val,
Iar ploile primăverii spală iarba zi şi noapte;
Şi, totuşi, dedesubt, acel inel spectral,
Nemişcat şi neştiut, rămâne-o autoritate,

Dacă-n sufletul meu ar fi fost minciună
Nicio piedică nu mi-ar fi aținut calea,
Spiritul s-ar fi simţit bine cu trupul împreună
Şi nici acestor lacrimi nu le-aș simţi sarea

O, vino cu mine,-mi îngână cântecul şi...basta –
Pe cerul de toamnă luna, ca un armăsar sireap,
Se-avântă-n flăcări, ai trudit destul pe lumea asta
Cu ochii umflaţi şi cu dureri de cap.

Toate-s tăcute şi liniştite-n casă;
Fără – torentele ploii şi zgomotele pământului;
Dar ceva şopteşte-n mintea mea
Prin ploaie, prin gemetele vântului: