Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Pasul acela, întraripatul,
care nu era pas,
neiertătorul, neîntrupatul
fără popas,

E limpede că totul va depinde
de felu-n care ne-așezăm. Veniți!
De jos, de sus - de unde ne cuprinde
cu ochii lui atât de osteniți -

De câte ori întreb, mi se răspunde.
Din funduri de oceane, solitar,
s-aude-un sunet de mărgăritar
prin palide cutremure de unde.

Salut! Pădure cu frânturi de coamă verde,
Ce ți-ai întins frunzișu-ngălbenit pe iarbă!
Salut, voi zile calde, privirea mea vă vede
Un doliu al naturii, cu o durere oarbă!

Am refăcut din marmură, și-apoi
suflând, din carne, brațele lui Venus,
iar răsuflarea ei m-a răcorit;
la pas, am întrecut pe-un drum de țară

O, de-aş ajunge să adorm odată!...
Mă doare ochiul de minuni şi fum.
Vreau să se-ntoarcă toate şi să bată,
să salte inimile vechi din drum.

Da - cineva a locuit aici.
Se simte după mirosul de fiară
și după vântul care dă târcoale
acestor dulci găoci. Mezalianță

Nu mă-ntreba, n-a fost nimic. Destinsă
asemenea unui resort, lumina
veni la geam și luna, ghemuită
pe coș ca un pisoi, deschise ochii

Târziu, când trebuie să se întâmple
ceva, descrește panica în arbori.
O pasăre, ținând în ciocu-i galben
un fluture albastru, se contractă,

Dacă-ai putea vreodată să egalezi, tu, lira mea,
Aripa tremurată din zborul de zefir, ce vrea
Să treacă printre ramuri,
Sau freamătul de valuri, cu mângâiosul lui balans,