Manuela Munteanu - poeziile altor autori

În cioburi de ger,
Azurul se desprinde de pe cer.

Pe pământul amar
drumurile au vise
labirintice, drumuri bătute de vânturi,
parcuri înflorite-n penumbră şi-n tăcere;

Când rătăcind, bătrâne codru,
Ajung la sânul tău de tată,
La poarta-mpărăției tale
Plec fruntea mea înfierbântată.

În munţi cu creştetele sure, din albă inimă de stâncă,
S-a plămădit în taină lacul, şi din prăpastia adâncă

Motto: "în timp ce sufletele noastre negociază, noi doi, întinşi, statui sepulcurale" (John Donne)

Repede, cît mai avem timp, să ne părăsim trupurile întinse!
De mînerul literei
O atîrnînd, să
ne agățăm iernile ninse, în alte cuvinte, inventate de noi, scrise cu frunze de aer, să ne-mbrăcăm plecarea în sus și trupurile fără de vaier.

Tocmai se înserează
deasupra unei case de țară
și în ogradă e o masă de lemn
la care stau și beau și vorbesc

Era atît de tandră și mistuitoare
încît muierea mi-apărea
ca un miorlau de vulture de mare

Departe-n zări, prin ceață, sta luna-nsângerată;
Din neguri jucăușe abia se mai cunoaște
Câmpia care-adoarme și-ncep să cânte broaște
În papura de-un tremur de vânt înfiorată.

Iar cincisprezece zile - și cât timp ne desparte
Acum! Fără-ndoială, din cele mai amare
Dureri, cea mai cumplită e-acea de-a fi departe.