Stîlpii - Octavio Paz

Motto: "în timp ce sufletele noastre negociază, noi doi, întinşi, statui sepulcurale" (John Donne)


Piaţa e minusculă.
Patru ziduri leproase,
o fîntînă fără apă,
două bănci de ciment
şi cîţiva frasini ciuntiţi.

Vuietul, îndepărtat,
al fluviilor urbane.
Indecisă şi enormă
noaptea curge şi şterge
grave arhitecturi.

S-au aprins felinarele.
În golfuri de umbră,
în colţuri şi praguri,
ţîşnesc coloane vii,
imobile: perechi.
înlănţuiţi şi calmi,
ţes murmure:
stîlpi de pulsaţii.

În cealaltă emisferă
noaptea este feminină,
abundentă şi acvatică.
Insule licăresc
pe apele cerului.
Frunzele bananului
fac umbra verde.
În centrul spaţiului
noi doi, înlănţuiţi,
un arbore care respiră.
Corpurile noastre se acoperă
de o iederă de silabe.

Frunzişuri de rumori,
insomnii de greieri,
în iarba adormită,
stelele se scaldă,
într-o mlaştină de orăcăituri
acolo sus, vara
îşi adună urnele,
cu mîini invizibile
aerul deschide o uşă.

Fruntea ta este terasa
pe care o preferă luna.
Momentul este imens,
lumea prea mică.
Mă pierd în ochii tăi
şi privindu-te, te văd
în ochii mei, pierdută.

Numele au ars,
corpurile ne-au părăsit.
Suntem în centru,
magnetizaţi, de unde?

Perechi imobile
într-un parc din Mexic
sau o grădină asiatică:
sub stelele distincte
eucaristii cotidiene.

Pe scala tactului
coborîm urcăm
de jos în sus
regat de rădăcini,
republică de aripi.

Corpurile înlănţuite
sunt cartea sufletului
el libro del alma:
cu ochii închişi,
cu pipăitul şi cu limba,
descifrez în corpul tău
scrierea lumii.

O ştiinţă fără nume:
savoarea acestui pămînt.
Scurtă lumină suficientă
care iluminează şi ne orbeşte
ca ţîşnetul subit
al seminţei şi al semenului.
Între sfîrşit şi început
un moment fără timp
arc fragil de sînge,
punte deasupra vidului.

Contopite corpurile
sculptează un fulger.


traducere, Paul Doru Mugur

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Octavio Paz