Manuela Munteanu - poeziile altor autori

îmi luasem locul lîngă roșu de viță,
cel mai sofisticat dintre vinuri,
cel mai păcat din păcate,
și mă gîndeam,

Stăpân în palatul cu ziduri de gresii,
Gustam vin de sânge din cupe de plumb.
Vestise heraldul sosirea miresii
La domnul de plumb, la poarta de plumb.

Tu ai pătruns în mine cu toamne, cu tristeți
Și mi-ai topit pe buze poeme decadente:
Mi se abat pe umeri, cu gesturi somnolente,

noi n-am uitat țeava fierbinte a puștii -
ucigașă a neînfricatei noastre speranțe.
mărturisim păcatul de-a fi fost prea răniți de drum bifurcat,
de cântecul desfătării cu răbdarea din noi,

În clocotul nopții, șoapte.
Un ceas enigmatic și alb
pune zgomotul lui adormit pe frunțile noastre.
Dulce,

M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele ce-au rămas
După ce a trecut apa.

De-ai fost vreodată patria durerii,
Sărmane cititor, o, scumpe frate,
Închide ochii, și-n singurătate,
Ascultă bine muzica tăcerii...

Totul trebuie măsurat riguros,
Nimic să nu ne scape,
De la fluturii din jurul sufletului
Pînă la golul unde se pierd privirile

Aș vrea să fug
Să dispar și să mă caut.
Mă iau după tine
Și după genele urmelor tale prin aer.

Demult, demult tu nu mi-ai scris;
Măcar nici n-ai gândit
Să mai întrebi dacă trăiesc,