Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Atunci când era lună plină,
bătrânul Foma,
care-și înjghebase un adăpost la marginea pădurii,
din tot soiul de lădițe

Mă scald de două ori
în albia aceluiași râu
apoi ies pe mal
și încerc să mă dezbrac de valuri,

Albastru nebun și verde nebun
în ramul de in și în floare.
Amețit de valuri,
dansează chipeșul azur.

Când vrei să definești nedefinitul
trebuie să-ți lași corpul să respire prin toți porii,
tocmai ca bezna dinlăuntru să iasă în afară
și bezna de afară să pătrundă înăuntru.

Întins pe pământ, față-n față cu câmpul,
Pe coasta Castiliei cea infinită,
Stăteam într-o toamnă în ocru-nvelită
Și-n dulcele-i soare ce-apune cu timpul.

sașa
te-am căutat în noaptea aceea
când urletele se îndoiseră în mine
de nu mai puteau ieși

o mâinile înnoptate în rugăciuni
o mările cu sânii de dantelă
o somnul trăind în concubinaj cu femeile
o pădurile mergând cu cerbii prin frunze

și dacă ai cunoaște pădurea culcată în lac
sau cuvintele aranjate ca soldații
eu tot un război am să-ți par
și viața mea tot un cerșetor are să fie.

nici când porți luna în umăr
nici când diminețile sparg geamurile ca răzvrătiții
și nici când aurul îți este valetul de fiecare zi

Cu umbra mea fac unghi
Iar ierbii îi sînt unchi
De meiul din sticlete
Legat sînt eu, băiete,