Poezii despre Iubire:

Ruginiul ei îmi pare
zămislirea, în apus,
a luminii unui soare
cu iubirea mai presus

Eram plină de tine
ca de întreaga bogăție a grădinilor.
Din părul, frunzar auriu de povești,
se netezeau în apropieri gândurile îndrăgostite de bucurie.

Erai în centrul casei ca un leu
în așteptarea toamnei, roadă vie,
să te înfrupți din pere, pui de zeu,
ce-și ia ofranda pentru veșnicie.

Deodată, raiul diafan s-a desfăcut în emoții, minuni tomnatice, copaci.
Ce munte, pasiune! Cât îl plac! Cât îl placi!
M-ai îmbrăcat din cap și până în picioare în drumul eternizat de râu, de tăpsan.
Îmi aud inima, nai al cerului și acum.

Făceam un schimb de daruri dincolo de vad.
M-am așezat în contemplarea vasului nomad.
Tu mă iubești? Îmi auzeam cum susură în piept chemarea.
Printre degete îmi curgeau Dunărea, Iordanul, marea.

Ne biciuie răcoarea dimineții,
Iar muntele-și ascunde capu-n nori,
Pășim alături pe cărarea vieții,
Doi tineri și destoinici călători.

Privindu-mă fugitiv în fotografia altor vremuri,
am deșteptat din țâțâni ușa culorilor.
Sunt o femeie frumoasă și totuși,
atunci când m-am topit de dragul izvorului,

Visam că te prindeam în mâini și dispăreai, o boare,
să nu te văd, să nu te știe vreo ninsoare,
să mă uimești, să îmi arăți ce poți dintr-o mișcare,
iau ca reper văzutul pentru mare.

Pășești prin albastru
și noapte, distins,
iar eu te gândesc la izvoare
cu ape chemând, sclipitoare,

Ce toamnă e!

Se sparge ziua-n cioburi
și zarea nici nu știu