Poezii despre Iubire:

FUIORUL ETERNITĂŢII
de Liliana Roibu

Se pierde timpul ca izvoarele în mare,

Taina mea cerească, luna-ntre antene,
focul dintre gene să te cucerească...

Domnul mă ferească printre pământene –

Fulgerul din mine, umerii tăi – mere,
car de flori de miere urcă-ntre rubine...

Către cele-alpine, scumpe la vedere,

POARTA CĂTRE VIS
de Liliana Roibu

Să rămână timpul nemişcat,

Când mai vii, să m-anunți, Luna Plină s-o chem
Ca să pot desluși tot ce-n vise îmi dai,
Să-ți văd pașii plutind ca un vers de poem
Pe un țărm devenit colțul nostru de Rai.

Tund iar trandafirii-nmuguriţi din faţa ferestrei mele
de martie – cei ce-mi bucură de-o vreme irişii, prin trei
anotimpuri, cei ce se-nspinează din privirea-mi
ca de pironit Iisus Hristos, ori ca de mesager celest

Suntem ilegaliști,
pentru că ne consumăm iubirile pătimaș,
fraudulos,
în clocot,

Când sufletul meu e trist
De al tău surd dor,
Fuge in codru
Și ia chip de năluci.

Cerea venirea nopții așteptare
Și-o așteptam pășind pe timpul meu
Cu pasul apăsând pe clipe, greu,
La țărmul plin de urme de uitare.

~ Mi-e dor și mi-e frig ~

Mi-e frig, e-ntuneric, m-apasă
Și tremur spre tine să vin,