Visam că te prindeam în mâini și dispăreai, o boare,
să nu te văd, să nu te știe vreo ninsoare,
să mă uimești, să îmi arăți ce poți dintr-o mișcare,
iau ca reper văzutul pentru mare.
Când în tăcere se cufundă timpul,
întorc pe față, dos, și ploaia și răgazul,
Nici nu mai știu cum clipocește iazul,
Ascult răspunsul verii, hotărârea, nimbul.
Am luat în palme ce s-a strâns în dar,
ce taine și ce raze au umplut odaia,
și, uite, m-am unit cu vântul, ploaia,
ud rădăcina clipelor cu viața la hotar.
Și de-ai adus în cântec vechiul drum,
plimbări peste tărâmul neștiut de bal,
să mă ridici din ape ca pe un pocal,
voi fi băută-ncet, din azi în azi, de-acum...
vezi mai multe poezii de: iulia.dragomir
Detalii poezie:
Distribuie pe: