Poezii despre Iubire:


  • Pătrund în templul tău dorit, iubire

    Pătrund în templul tău dorit, iubire,
    Căminul meu, adânc săpat în piept,
    Dar cotropit de teamă, pe nedrept,
    De cel mai drag tăiș dintr-o privire.


    « Manuela Munteanu »
  • Mă întreabă iubita

    De ce m-ai ales pe mine
    Dintre sute de femei
    Și m-ai luat apoi cu tine,
    Care-a fost al tău temei?


    « Octavian Cocoş »
  • Poveste perechii mele de aripi

    Perechea mea de aripi ai fost.
    Mi te-am vrut
    ca pe harul cel mai de preț
    cel de-nceput


    « Manuela Munteanu »
  • Sub cerul cu hulubi

    Sub cer doi hulubi zidesc mănăstiri nalte de gheață;
    Fulgi pufoși, moi, jucăuși îmbrăcați în mantii negre se întețesc în seva smaraldelor vieții mele.
    Îmi lunecă prin zări de scrum, de cenușă, curcubeie de lumină lăuntrică și strigătul meu mort evocă anotimpuri-victorie și brize stelare.


    « Cornelia Cristea  »
  • Lut albastru

    Cobor în rădăcinile astrale
    Și beau din seva lotușilor mov,
    Alung tristeți din gânduri siderale,
    Și-nec în lacrimi lacrima lui Iov.


    « Cornelia Cristea  »
  • Învăluit în cețuri apuse și mărunte

    Nisipuri migratoare desprinse par din sori,
    Pe lazuri înnegrite vibrează magma mea;
    Tot colindând străfunduri mă regăsesc în nori
    O boltă de lumină prin lumânări - o stea.


    « Cornelia Cristea  »
  • Lasă, iubito!

    Lasă, iubito!
    de Grigorie ROIBU

    Lasă iubito, inima să cânte


    « Grigorie Roibu »
  • Puii de leu

    Undeva, într-o savană, înnoptau doi pui de lei,
    Părăsiți de mama lor, într-o luptă legendară.
    Iar în mijlocul savanei, erau liniștea și ei,
    Îngroziți de libertate și de răgete de fiară...


    « Cornelia Cristea  »
  • Aripi de corb

    Suntem destinul ce sub mare
    Își frânge-albastrul-negru de călăi.
    Gândește-te, întâmplător e oare?
    Să-mi vii în cale peste multe văi?


    « Cornelia Cristea  »
  • Țelurile prăbușite în trădări cu gust de moarte

    Arhiva sufletului meu tăinuiește vraja sorții,
    Obosită de lucirea ce îmi mușcă din fiori,
    Umerii mi-s goi și toamna mă dezbracă de proporții,
    Și de cerul meu fanatic, saturat de muritori.


    « Cornelia Cristea  »