Hlh98 - creaţii proprii

Frâiele gândirii
Au pus stăpânire pe
Destinul omenirii.
Și în vasta simfonie a înlănțuirii

Deschid rănile trecutului
Și mă las pradă sărutului.
Sângerez?
Inima mă înspăimântă

Mi-am dat întâlnire cu infinitul în ochii tăi
Iar acum sunt triști și goi.
Mi-am dat întalnire cu bătaia stelelor în al tău cord,
Totuși nu ești de acord.

Întâlnirea cu acea secundă
Tot trecutul îmi inundă.
Oh, vino, primăvară, iar,
Să țesem împreună

Visez- o noapte întreagă de povești
Când încă stai, când încă ești,
Respir- respir o boltă înstelată
De o dragoste azi condamnată...

Te-aduni în stropul meu năucitor
Tu, dolor de-amor înfierbântat,
În balsam de gând ispititor
Al meu suflet încifrat, astăzi l-ai recalibrat.

Nu îmi dau consimțământul
De-a recuceri pământul;
Însă îmi ridic privirea
Și-mi admit descumpănirea.

Sper ca într-o zi
Noi doi ne vom regăsi;
Scriu rânduri, le aștern pe cer
Stelelor îndepărtate nu-ncetez să te mai cer.

Noaptea asta mă distrugi.
Dar chiar de sufletul mi-l frângi,
Ințeleaptă-i vraja ta...
Distrugându-mă, înviu.

Iubite călător,
Nu îmi spune că ți-e dor!
...Oh- când lucește luna-n zare
Îmi așterne gânduri clare;