Mi-am dat întâlnire cu infinitul în ochii tăi
Iar acum sunt triști și goi.
Mi-am dat întalnire cu bătaia stelelor în al tău cord,
Totuși nu ești de acord.
Kilometrii nesfârșiți de aripi
Te ridică printre stânci
De cum mă vezi, de cum mă frângi-
Dar hai să respirăm încă o dată acea clipă
Să-ți arăt cum dorul nu doboară, ci ridică.
Te cuprinzi într-un veșmânt
Schimbător pentru acest pământ.
Verde tu tresalți, îmi pare,
Și te-mbraci într-un alt soare.
Mi-am dat întâlnire cu oceanul în gândirea ta.
Iar astăzi sunt o jertfă, a suspinului de-o vreme grea.
Îmi pare că tu-ncerci cu nonșalanță
A sfida a cordului meu grea constanță;
Te sustragi din infinit
Și devii greu de privit.
Mi-am dat întâlnire cu infinitul în ochii tăi...
Iar acum sunt triști si goi.
Peste soare cad șuvoi,
Lacrimile tale ploi.
Vreau să știi totuși, acum
Nu-s pustiu nici pe-al meu drum.
Prefac trecutul nostru într-o parfumată floare,
Și iubirea nu mai doare.
Selva acoperă 6% din suprafaţa Pământului şi se găseşte de-a lungul ecuatorului, în zona intertropicală. Frunzele copacilor nu cad niciodată, drept urmare aceştia sunt mereu verzi.
Citate şi Maxime:
Suspinul este spaţiul ideal al respiraţiei. Emil Cioran
vezi mai multe poezii de: hlh98
Detalii poezie:
Distribuie pe: