Hlh98 - creaţii proprii

Mă holbez în praful pufului de lună
Și aș vrea să te mai țin de mână.
Lungi copaci cu umbre dese
Schimbă vorbe neînțelese.

Te văd trist, îngrijorat,    
Suflet ce m-ai protejat.
Cu ochii goi, întemnițați
În noaptea viselor strivite,

Dacă cerul n-ar mai fi o mare albastră
Și stelele ar sângera
Ar rămâne întuneric
Și doar dragostea ta.

Oh, stea ce îmi ești tu, Amorul,
Te ridică iar pe meleagul neumblării
Si așterne-ți raza ta cea dulce,
Dorul.

M-am întovărășit cu întunericul în această călătorie
Dinspre naștere înspre agonie;
A ta falsă mărinimie m-a schimbat pentru totdeauna.
Și-acum tot ce eu revăd, tot ce resimt

Iubirea- un carusel
Căci la final, esența persistă,
Scopul tău? Să fii fidel
Dramei ce mereu insistă

Trasez o linie nesfârșită
De-o tăcere nemaiauzită...
Până ieri am adormit.
Dar o toamnă încântătoare

O singură privire
A răpus a mea mâhnire
Răsărind dintr-o neștire.

Parcă azi m-am cunoscut.
Ivirea unui tandru lut
Răspandit de-a mea credință
Că-mi ascund o nouă ființă,

Izvoare curg
Despletindu-se-n amurg.
Și știu că visul meu pustiu
Te-a aprins precum o flacără,