Gerra Orivera - poeziile altor autori

Soarele era o buturugă de lemn
și înfrunzea cu lumina
gâturi de regine engleze
se tăiau pe el

Se asprise cerul de gerul norilor,
suavul frig năștea fulgi de zăpadă;
Urlând și mândră lupoaica pe stână
ningea pui de lupoaică. Tot trupul meu se topea

Alee, întâmplare a grădinii
spre drumul tăietor de câmpuri,
mă rod și mă însângerează spinii,
ai gândurilor, gânduri, gânduri,

Totul era fix și cu ochi idolatru
atât de fix încât treiul devenise patru
totul era statornic precum rugul
pe care fără să murmure arde sfântul

Pleacă toamna, ducă-se
iară iarna, vină-se
am dat greu aurăria
de la toată frunzăria

Îngerul era nervos și obosit
se zbătea în inima mea.
Adu-i ceva de vorbit! orb am strigăt la stea.
Adu-i o pradă,

Să fiu lăsat odată-n pace
de dragostele dintre prinți și-ntre prințese
căci boii mei și turma lor de vaci
m-au lăut din câmp iar nu de din castel pe-alese

Ce tren putea să fie și acela,
ce tren ciudat și mistic,
șinele lui de fier care traversau deșertul
nu erau șine de fier și nu traversau deșertul,

Căzuse multă zăpadă peste noi
și de frig strâns deodată în brațe
tremuram, încă, dar totuși
nu ne prinsese somnul acela mortal

-Acuma ce visezi, l-a întrebat copilul
pe soldatul adormit
-Un cal, un cal, un cal, un cal, -
un cal, un cal, un cal, un cal.