Gerra Orivera - poeziile altor autori

Urcă lupoaica rănită
pe rana stâncii, dezgolită
iar vântul fluieră înapoi
din noroi

Îmi pusese verigheta
în jurul de părul meu
un orizont de ape
și un pământ mereu

O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire
Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire
Ce-n singurătate numai își are locașul seu,
Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu.

Tot timpul care oamenii
Pe lume îl petrec,
Peste roata Norocului
A se sui se-ntrec;

Se răsucise toată pe sânul nimănui
pe dealul cel din vale
Pe duminica lui
cu țintirimuri suse

Nu am dreptul să fiu fericit, -
nu o cruce ci un ștreang
Simon Petru mi-l va urca pe Golgota.
Eu nu sunt nici fiul lui Dumnezeu

Nu numai că m-am spălat
dar m-am și parfumat
când mă vor desface
să nu le fie silă de mirosul meu.

De ce să ne înțelegem unii cu alții,
de ce să iepure, de ce să cal,
de ce să elefant, de ce să covrig,
de ce să brad, de ce să stejar,

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare