Gerra Orivera - poeziile altor autori

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru...
Câmpu-i nins şi tot mi-aş duce
dorurile-n el, năuce,

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

O, tu care te smulgi greoi din mine
cu mâna care smulsă, tu mi-o smulgi, -
lumină-n stele și-n desime
care mă dori, care mă mugi,

Ei erau o țintă
iar nu cum visaseră, adică, un glonț.
Ei, adică eu
eu adică ei –

Eu descurajez febra
prin descărnarea cărnii de pe os, -
ce nu există îmi apare a fi frumos
cum bunăoară zebra.

Stă Fănel în pat şi face-un plan:
„Vreau să fiu stăpân pe ocean!
Marinar mă fac – şi-o să mă-ncumet
Să mă lupt cu vântul rău şi umed.

Aștept ziua când

cei 4 cavaleri ai apocalipsului
și cu cele 3 parce

Presimt marea după ușorul leșin al cerului,
după relieful care se predă zării.
Mă apropiu și aștept să se facă noapte.
Arunc în valuri bucăți de gheață,

Vocea ta, șarpele dulce,
fierbinte de soare,
somnorosul șarpe al casei,
încolăcește-mi-l