Gerra Orivera - poeziile altor autori

De mii de ori am fost rănit de moarte,
nu doar învins de tine-odinioară:
şi azi, cu tâmpla albă, -a doua oară
să cred făgăduinţele-ţi deşarte?

* * *
Când un copac e smuls din rădăcină,
Desprins de sevele ce-l înalţă,
Ori se usucă, ori, în timp de vară,

Ieșit din ani și ore, mă tem foarte
de reîntoarcerea la viață; simt că
de stau aici și de nu plec, e fiindcă
eu m-am născut când a murit ce-i moarte.

Hulubărie aurie lângă apa cu unda
Alinătoare, verzuie, tulbur-vetustă.
Un vântişor sărat cu palma
Şterge a bărcilor urmă îngustă.

Nu mă plînge, Mamă,
eu şi-n mormînt trăiesc.

1.

De după zile sumbre şi nopţi întunecate
Veni şi vremea de adio, lină.
Tremură-n linişti ziua peste cîmpii fardate
Şi în splendori se scaldă şi în splendori suspină.

Va fi şi noaptea mea, prelungă şi de moarte,
Cînd Domnul − Vrăjitor va porunci sever
O nouă steauă să apară-n cer.
Arzi, Lună, în văpăi, urcînd tot mai departe

În verde-adînc şi de pădure,
Mereu uscat şi neuşor,
Sub munte, într-o văgăună,
Bate din pietre un izvor.

Cu tremur palid chipu-şi şterge
Şi luciul ei s-a-ntunecat.
Pe trupu-nfrigurat şi rece
Luna c-un semn s-a arătat.

Eu, fată, eu, soţie am murit.
El îmi spunea c-am fost regină vie,
Dar eu numai visam înspre iubire
Şi cu speranţe vagi m-am răsplătit.