Gerra Orivera - poeziile altor autori

Minune-i că am ars, vecin cu focul,
şi încă ard când stins e în afară,
lăuntrul mistuindu-mi-l în pară
şi împlinind cenuşilor sorocul?

Amor, dacă eşti zeu,
nu poţi să faci ce vrei?
Fă-mi astăzi cu temei
ce, dacă-aş fi Amor, ţi-aş face eu.

Norocul, ce-a ştiut prea mult zăbava,
el, ce de tineri nu prea ne răsfaţă,
mă întristează căci, bătrân, în faţă
n-am ani la bucurii... Aştept izbava.

Când ochii îţi colindă,

o, doamnă, către mine,
în ei mă văd prea bine,

Mi-e somnul preţios şi-mi pare bine
că piatră sunt şi-am simţuri adormite
cât timp în jur e crimă şi ruşine.
Nu mă trezi. Vorbeşte pe şoptite...

Tot răul meu îţi dă o dulce stare
şi nu-ţi cer decât dramul de iubire;
când eu nu plâng, nu-ţi afli liniştire
şi crezi că moartea-mi nu-i un rău prea mare.

Cu-o piatră doar în faţă,
prin artă prinde viaţă,
în fuga anilor figura ei...
Dar dacă eu o dăltuiesc în stei,

Cum pot prin vreme, doamnă, să rămână
– şi ştiu că pot – fiinţe-n piatra dură
mai mult ca mâinile ce le fă*ă
şi care s-or întoarce în ţărână?

Un om într-o femeie, -nainte de zei
vorbeste prin gura ei;
la vorbele-i blajine,
eu nu mai pot să fiu stăpân pe mine.

Ca frumuseţea ta să reînvie
în altă doamnă, nu atât de dură,
eu rog s-adune veşnica natură
tot ce prin vreme îţi răpeşte ţie,