Gerra Orivera - poeziile altor autori

Fiecare culoare se revarsă și se potolește
în celelalte
Mai singură spre-a fi când o privești.

Traducere de Miron Radu Paraschivescu şi Alexandru Balaci

Nu poți aprinde marea, nici omul să-l convingi
Că fericirea multă adeseori înșală.
Căci cupa care-i plină, ușor chiar de-o atingi,
Se varsă. Dar intactă rămâne cupa goală.

La margini de ulcioare alesu-ne-am altarul
Și demni de a fi oameni, bând vinu-am devenit.
Sub bolțile tavernei sorbind din plin nectarul
Am câștigat iar timpul în temple irosit.

Cunosc la chip Ființa și știu și Neființa.
Cunosc și Dinlăuntrul a tot ce-i sus și jos.
– Ce rușinată însă mi-ar rămânea știința,
De-aș pune-un singur lucru de cupă mai presus!

Secretul fericirii doar cupa ne învață.
Căci mintea clevetește și deseori dezarmă.
De mai cârtește încă, o voi scuipa în față.
Mai dă-mi o-nghițitură de vin... ca să adoarmă.

Aud zicând că vinul e singurul balsam.
Atunci – tot vinul lumii aduceți-mi! Căci am
Atâtea răni! Tot vinul din toate vrănile!
Iar inima păstreaze-și deschise rănile!

Mâhnire, câtă vreme vei da cu cenușiu
Pe trandafiri, pe buze, pe cerul de safir?
Umpleți-mi iarăși cupa, prieteni, căci nu știu
De-am să expir parfumul pe care îl inspir.

O, vin fără credință! De mult m-ai dezbrăcat
De haina pietății! Și, totuși, vrei să-mi spui:
Cum poate podgoreanul să-și vândă vinul lui?
Ce poți să cumperi oare mai bun și mai curat?

Acest vin în esența-i sub zeci de forme-apare:
Când pasăre, când plantă, când stea, când nenufar.
Să nu crezi că prin asta înseamnă că el moare.
Esența sa-i eternă. Doar formele dispar.