Gerra Orivera - poeziile altor autori

Mâinile tale, străbătând perdelele ploii,
mâinile tale printre arginturi le văd trecând,
mai suple decât pasul Păsării de Foc.
Frumoasă ești, iubita mea.

Ținutul roșcovan ca un obraz lipovenesc
îl cunosc. Toată vara la el mă închin.
Dar azi e-n cutele priveliștii ceva străin,
și cucuvăile țipă de mă amețesc.

Vântul de sud răcea marea treptat.
Nu ne ocolea nici pe noi, încercând
să culce treptat, la pământ,
spicele dragostei.

Vine furtună. Ceru-i solemn.
Copacii-ncremenesc într-o spaimă de lemn.
Cu păru-n dezordine, ca o plantă țepoasă,
gonești către casă, acasă.

Nordice ținuturi, lemn înalt,
voi, copaci primordiali,
ce virtute ați aflat la mine,
ce grote adânci prin care mă chemați?

Azi, o mânioasă furtună de gală
mi-a azvârlit morman de midii sub călcâi,
amintindu-mi vârstele dintâi.
Mare, o, stihia mea natală!

Străbate curtea-ncet de parcă-ar trece
printr-un ținut necunoscut și rece,

abia văzând, bastonu-abia punându-l,

Ala, bala, portocala,
o pădure cu rădăcinile-n sus,
un val cu gura deschisă,
un nasture înaripat,

Desenezi un cerc galben
pe pagina albă
și soarele se așajă pe mâinile tale.
Și alături e umbra.

Între chiparoși aș sta,
la masa geniilor,
cu timp ospătându-mă.
Nu ne-am privi.