Gabriel cristea - poeziile altor autori

- în amintirea lui Dragoș Vicol -

De taină plaiul turmelor mioare,
gură de rai care spre cer pornește

Mai văd și acuma urmele lucii
în mîinile învinețite, prelungi
tu, frunte - mai gemi; tu, rană - împungi
grumajii, Columbii aceștia - coltucii.

Din strălucirea moale a coapselor de lotuși
se-aude cum lumina iruptă'n partituri
a bâiguit la poartă, mucegăit, și totuși
ca o legendă pură, culcată în păduri.

Asta-s eu, la amiază născută,
darul moașei, trofeu de răsfăț.
Cîntă sus undeva o lăută.
Ursitoarea m-alintă c-un băț.

Cum de nu mi-am pierdut firea,
cum de am venit la întîlnire?
Bună seara, Irealitatea Voastră,
bună seara!

În ploaie, în ploaie,
prin băltoace, pe scîndurile subțiri -
care se îndoaie, lunecoase,
pe buturugi, pe inele de vîrstă...

1

Am să mă duc în țara aceea străveche.
cu turnuri și dale de piatră

Catarge rătăceau pe mare
și-n arșiță, nepăsători,
dădeau încet platanii-n floare
și-n iarnă se-ofileau ușor.

Mai sunt pe lume încă proști,
ca muștele-ntr-un vas cu miere.
Să se deștepte cît de cît
n-au cum, chiar dacă li s-ar cere.

Silviei Plath*

Noaptea pinteni ascunde, păstrează secrete
pentru cel singur, aventurat spre poteci nedormite;