Asta-s eu - Bella Ahmadulina

Asta-s eu, la amiază născută,
darul moașei, trofeu de răsfăț.
Cîntă sus undeva o lăută.
Ursitoarea m-alintă c-un băț.
Doar lumina din suflet, mierie,
mă-nțelege fierbinte că sînt,
să privesc într-o vară tîrzie
frumusețea de-a fi pe pămînt.
,,Vijelia cu ceață lăptoasă...''*
și hai dormi, m-am deprins să exist, -
asta-s eu în război păguboasă,
sub al Ufei* cer sumbru și trist.
Cum albești în spital și-n ninsoare!
Dar observ că trăiesc și-am învins.
Sînt în nori chipuri lungi, călătoare
ale celor ce-n locu-mi s-au stins.
Urîțică și-așa-ncercănată,
cu un trup care chinul și-a frînt,
asta-s eu, așteptînd încordată
s-aud glasul cel mic de sub cînt.
Abia-n urmă voi ști să dau seamă,
învățată s-ascult veșnicii,
de-anonimele lucruri ce cheamă
acel duh pentru a le numi.
Asta-s eu cu găteală de floare,
trup nurliu, ani trufași fără ham,
doar c-un zîmbet sunt morții datoare
și mi-e gura-nvățată să-l am.
Ca un tremur ce-n inimi se zbate,
între două cuvinte-i un joc.
Mai rămîne un gest - simplitate -
să le-mprejmui cu pana de foc.
- Sînt cuvinte ce-s mire, mireasă! -
mi le-nchipui. Și rîd cînd le spun.
Ca un preot de țară-ntr-o casă
cuplul lor tăinuit îl cunun.
Vezi, de-aceea trecînd ursitoarea,
peste mine-a șoptit rîsul viu.
Fruntea mea s-o însemne cîntarea
și din toți ca niciunul să fiu.
Îmi e drag acest semn ce subjugă,
și grăbit după prăzi care pier,
scrisul meu i-un copoi pus pe fugă,
iată, aprins - și mi-e sufletul ger.
De-asta plîng și sudalmele-s grele.
Fie albă hîrtia-n dulap.
Mi-au dictat o problemă din stele,
n-am putut s-o rezolv pîn-la cap.
De la ham ceafa aspru mă doare.
Nu știu alții cum scriu tot mereu -
nu cunosc, n-am atîta vigoare,
dați-mi drumul, atîta pot eu.
Pirpirie și-așa ca oricine,
cui există tot geamănă sunt,
dorm cît timp merge trenul pe șine,
cu obrazu-n poșetă căzînd.
Norocoasă n-am fost niciodată,
slavă Domnului, nu mi-a fost dat
să mă știu mai în vîrf, mai bogată
decît cei lîngă care am stat.
Trup din trupul comun la corvoadă,
lungul șir nu-i deloc jignitor
la spectacol, în gară, pe stradă,
mi-aștept ultima rîndul la coadă,
dup-acest flăcăiaș în putere,
după șalul bătrînei pufos,
contopită cu ei într-o vrere,
ca un vers cu alt vers, drăgăstos,
într-o limbă a mea și a lor.

traducere - Passionaria Stoicescu și Andrei Ivanov

Notă*
,,Vijelia cu ceață lăptoasă...'' - vers din Pușkin
Ufa - (în rusă Уфа́; în bașchiră Өфө) este un oraș în Rusia cu 1,1 milioane locuitori (în 2003) și capitala Republicii Bașchiria.

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Bella Ahmadulina



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Domnule Emilian Lican, mă bucur că vă place!
gabriel cristea
duminică, 21 martie 2021



Cu plăcere, M. Horlaci! :)
gabriel cristea
duminică, 21 martie 2021



Lucia Eniu, cu mult drag! Într-adevăr...
gabriel cristea
duminică, 21 martie 2021



Da, foarte profundă! Mulțumim :)
M Horlaci
vineri, 19 martie 2021



Impresionant! Are și Prévert o poezie, "Je suis comme je suis", dar a Bellei este mai profundă, mai complexă. Îmi place cum scrie.
Lucia Eniu
vineri, 19 martie 2021