Gabriel cristea - poeziile altor autori

Și-atât de discret - în ciuda aburului
de orez din cameră, pe care pasărea-l unduiește -
am privit mâinile tale mari, țăranco
cu piele fieroasă, căptușită de-o sclipire-adâncă

Ceva-i lipsește după-amiezii,
pinii nu sunt împliniți,
iar eu privind norii
simt ceea ce n-am simțit.

Multe dimineți bune, dafin, multe dimineți bune, metal, negură și liniște.
Încă din zori te văd, spic grandios, alergând după ceață,
iar tu ești, în memoria mea, esența orizontului, un vis fragil.
Olaguíbel* ți-a dat perfecțiunea zborului și farmecul inefabil de a fi liniștită,

Ca o dimineață curată, cu săruturi brune,
când penele zorilor începură
să marcheze inițiale pe cer. Ca o
cădere plană și-un răsărit perfect.

Ziua deschide mâna
Trei nori
Și-aceste câteva cuvinte

Palpez și simt tot trupul nopții,
vara ce te-mbăiază-n râuri,
suflare în care stelele se-neacă,
mireasma unei guri,

Închide ochii și pierde-te-n întuneric,
sub frunzișul roșu al pleoapelor.
Scufundă-te-n aceste vârtejuri
de sunet ce zumzăie și cad,

Un trup, unul solitar, un singur trup,
un trup ca ziua revărsată,
și noaptea devorată;
sclipirea unor fire de păr

Nechează caii.
În vecinătatea trenurilor,
a clădirilor înalte, a podurilor dantelate -
ca o stranie ironie

Pădurea stă cu săbiile scoase:
luminii semn și armoniei pază,
în sînu-i regnuri mari oficiază
într-un delir de temple fastuoase.