Poezii despre Dragoste:

De ce divinul?

De n-aș iubi lumina care mi-a fost dată
aș fi ca o tablă care sun-a gol,

Vreau ca lacrima ta să se usuce pe obrazul meu,
Acea noapte,
Încă o dată.

Când m-am îndrăgostit, știu că m-am rupt în două,
Din mine au răsărit arome reci de rouă.
Când inima ținea doar ouăle speranței,
Noi eclozam cu ele sub trupul alb-al distanței.

Te iubesc, de zece ori pe zi.
...
Uneori, un ”te iubesc” mai nimic nu-nseamnă,
Este prea puțin față de ce s-ar vrea a fi.

Iarna, în lumina albastră a aragazului,
stau și te privesc cum dispari încet
în lumina ta caldă.

Stau pe șezlong
cu un long island în mână
și o țigară în cealaltă,
reflectând la viitorul nostru

Am o mână pe telefon
și-n cealaltă un pahar cu vin.
Intru în mesaje,
încercând să nu mă las pradă amintirilor,

Să pot să te iubesc perfect?
Atunci, ca odinioară...
Când ostatic, singur pe pământ
Privirea mea pe a ta a cuprins-o

Să rămânem copii mi-ai spus,
dar eu nu te-am ascultat.
Mi-am luat avântul spre apus
nici nu te-am așteptat.

Oh, te rog să mă înțelegi!
Că inima mea bate doar pentru tine.
Vino, atinge-mi pieptul și simte,
Cum ea trăiește doar la gândul tău!