Poezii despre Dragoste:

De-o veți zări, strigând prin ploi, pe Ianca,
Acolo unde cântă dumbrăveanca,
Să-i spuneți ușurel și tandru: ,,Iancă,
Nu mai tânji după năluci, țigancă!

Să nu o stingi cu ceața umbrei tale,
Că umbra mea e-un bulgăre de foc!
Cuprinde-i flăcăruia de mijloc,
Să îți aștearnă vâlvătăi în cale.

Mai știi când ți-am furat sărutul
Cu-atâtea perpeliri în versuri,
Ca să răstoarne universuri,
Să rupă de prezent, trecutul?

Venit de peste zare, cu mersul în toiag,
În ochii verzi cu patimi și zâmbet prins în barbă,
Amirosind a grajduri, leurdă și rubarbă,
Striga la mine-n poartă un călător pribeag:

Lisandră, hai! Hai, scorpie focoasă,
Lângă-al meu piept să mi te-aducă graba 
Și lasă-mi mâna să culeagă boaba,
Iar gura să deguste tămâioasă,

Pe așternutul cerului de vară
stau tolănite stelele dormind.
Și mă întreb, pentru a câta oară,
Cum de-n priviri și-n toate se-aprind?

Bată-te, fecior, năpastă,
Fulgerat de ploi viclene,
Să-ți găsești cal și nevastă
În noaptea de Sânziene!

Nasc și la Moldova dascăli zău am
văzut măcar unul înconjurat precum
Socrate de invidia celor șapte minuni
ale lumii moderne admiră și taci mi

Destin
...
Lângă tine, mă simt mai bogat decât aș fi crezut că pot fi vreodată. De câte ori privesc tot ce mă înconjoară în lumea noastră, mica noastră lume făurită cu mâinile tale, de câte ori îți aud glasul sau îți citesc poeziile, tot de atâtea ori mi se întărește convingerea că nu ești din lumea asta, ci un trimis special al destinului ori un sol al divinității cu sarcina de a mă îndruma și a mă ține pe calea luminii. Pentru că lângă tine simt cum mă încarc cu lumină și am convingerea că mergem amândoi spre lumină.
Cum să-ți spun oare? Cum să-ți mai spun? Când lângă tine, Rază de soare, mă simt mai bun? Ți-am spus odată ciob de lună, scăldat în lacul ce sclipește și val cu val pare c-adună din cerul înstelat, cunună! Ți-am mai spus Rază de soare, visul viu al vieții mele, floarea unei lumi din stele, regina norilor pufoși, ce se așază maiestuoși, să-ți facă desen pe cer, minunat și efemer, tu, visătoare să-i privești, apoi să le mulțumești. Cum să-ți mai spun? Fata din vis cu care-am venit de pe Tanis să experimentăm pământul, roua florilor în taina zorilor și să învățăm Cuvântul? Sau să trăim în suferință și destinul să ne strige, să ne cheme să îndrăznim a nu ne teme să nutrim doar o dorință? Dorința-aceea minunată, prin care un băiat și-o fată se regăsesc să meargă-o vreme pe-aceeași cale, Rază de soare?

Și noaptea și zi de zi
m-apropii de Eminescu
învăț arta de-a muri
domnilor cu tot firescul