Poezii despre Dragoste:

Lucioase păduri de fagi...
Se topește aerul plictisit de atâta zbor printre coji;
O adiere se toropește-n vânt,
și verdele-mi șoptește în graiul uluit al amețitoarelor frunze;

Brațe calde, buze moi și-o tristețe insipidă,
Ochii tăi, iubite-s orbi, zac închiși în răni adânci,
Însă focul meu teribil, o să poată să-i deschidă,
Și-am să îți arunc tristețea până dincolo de stânci.

Geamantanul unei doamne cu breton,
Căra printre orașe bucățile de ger,
Cărți vechi cu-nsemne de carton,
Și-ntr-o cutie farmece din cer.

Când era mică, Gergana, împletea adesea flori,
Adăpându-se din ciuturi și din ochi de muritori,
Țara ei, din cât se știe, nu era din țări bogate,
Însă ea plutea-n lutul visului de libertate.

Noi
...
Noi? Lăsăm în urmă cuib de stele
Semne c-am trecut pe-aici,

Drumul meu, nu e pavat cu lumina lunii pline
Am legământu-n palmă, in ochi fericire
...tu te vezi in ochii mei
Lumină a lunii pline

Din muntele ascuns al firii
Izvorul de-amintiri, tăcut,
mi-aduce-n albia simțirii
a ta prezenta din trecut.

Și de mă-ntrebi de unde știu,
...
Și dacă astăzi mă gândesc
La anii-n care nu ne-am fost,

Nu-s un copil, ci doar iubesc curat.
M-am reîntors la ce credeam pierdut.
Am depășit orgolii, frici, trecut...
Abia acum sunt cel adevărat.

Adevărul
...
Adevărul, îți vine să crezi
Că-l găsim explicit