Poezii despre Dragoste:

De ce să fim răi atunci când putem fi buni,
Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?
De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,
Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

În mine stă tăcerea sub cerul ei stingher,
Un freamăt ce se-ascunde în vechiul lui ungher
Sub zidul dintre noi rămâne doar iertare,
Și-ntr-o tăcere-adâncă mă-nalț acum spre soare.

Cu curaj am pășit spre lumină,
Și-n fiecare pas speranța strălucea,
O chemare veche răsuna deplină,
Iar în suflet reîntregirea se zărea.

Te caut iar în nopți cu sufletul aprins,
Îți simt iubirea caldă care pătrunde-n mine,
Și dorul mă cuprinde în vid și în abis
Iar lacrimile-mi cad în nopțile divine.

În abur cald se naște-un început,
Și-n echilibru se întind iar pașii
Un freamăt blând în mine s-a făcut,
Când noaptea se coboară dintre aștri.

În inimă răsună iar un dor,
Lumina strălucește mai ușor.
Am un curaj și-o foame de iubire,
De visul meu în veșnica trăire.

Te caut printre visuri în ploaia ce nu tace,
În freamătul de frunze şi-n noaptea care zace,
În pasul care trece și-n clipa ce se frânge,
În tot ce nu se spune şi unde nu se-ajunge.

Ești poezie dinainte să te scriu
Și ești râvnită dinainte să te știu.

Cu ochii larg deschiși visam momentul,

Pe frunza toamnei stau și-mi scriu destinul,
Cu dorul vechi ce-mi bate-n piept suspinul.
Oglinda nopții-mi spune iar că pier,
Și că-n tăcere se-ascunde-un adevăr.

În zori de dor, când cerul plânge-n flori de lună,
Se-nalță-n mine roi de fluturi, împreună,
Din gândul tău îmi bate-n piept, fără pricină,
O dulce adiere ce nu se mai termină.