Poezii despre Dragoste:

mi-e teamă
că există
suflete pereche,
iar când îmi voi citi

Iubindu-te pe tine simt inima cum arde
Și stelele-mi sunt dor în mii și miliarde
De străluciri topite în suflet chinuit
Cu-o dragoste ce arde în mine tăinuit.

Să ne iubim galactic, fără teamă,
Cu stele-n ochi și cerul pe cuvânt,
Să nu ne prindă timpul de aramă,
Ci zborul nostru-n vidul cel mai sfânt.

Doar frumusețea ta îmi este clară.
În rest, tăcere. Nu te pot citi.
Sper că obscuritatea va răci,
Dorința inimii — flămândă fiară.

Ce liniștită dormi când eu te scriu,
La ora când nu-mi ești și-aș vrea să-ți fiu,
Mai mult decât plăcere de moment.
Ce trist că-mi ești și că îți sunt absent,

Acea înfăşurare de linii
ca o curgere de ape,
coapsele întinse
pe nisipul plajei,

În ochii tăi se-ascunde o mare de lumină,
Și timpul se oprește mereu cu-aceeași vină.
Din ei răsar amurguri, se nasc tăceri de vis,
Și sufletul meu arde din stele și abis.

Din sute de mizerii ce-n viață mi-au fost date
Ales-am numai gândul frumos ce-n mine bate
Crescut-am doar grădini de flori și pomi în floare
La umbra lor zurlie făcut-am grea prinsoare:

cred că am reușit
să demonstrăm
teoria corzilor
când am împărțit

Mult prea devreme îmi rănești privirea
Cu-ale tale gheare de vultur flămând
Îmi respriri cu ochii toată ne’-mplinirea
Îmi omori tot cântul, notele-mi furând