Să pot să te iubesc perfect?
Atunci, ca odinioară...
Când ostatic, singur pe pământ
Privirea mea pe a ta a cuprins-o
Și m-a inspirat înspre moartea
Cea scumpă, cea loială.
Ca doi porumbei măiaștri,
Noi văzduhul l-am cuprins
Și stelele martore au fost
La funebrul legământ al iubirii veșnice.
A istoriei noastre, draga mea!
Oh, dragul meu!
Un romantic incurabil!
Adept al iubirii de odinioară.
Timp trecut unde iubirea este loc de veci
Și te scutește de morbida
Încercare a vieții de infern,
Pe care nația o numește: Avere.
Nu știu mai mult decât
Sincera adorație pe care ți-o port.
Sunt un copil cu adevărat netot
Ce la auzul șoaptelor tale,
Inima-m aleargă cu înduioșare.
Atât de inocent, tiranul mă veghează
Și eu plăpând intelectual și singur
Voi fi nimicit de reaua năpastă.
Că așa sunt eu, un visător:
Al lumii acesteia brav luptător.
vezi mai multe poezii de: raghinaraluca
Detalii poezie:
Distribuie pe: