Poezii despre Dragoste:

Cerșesc cenușa ochilor tăi,
Cascade de lacrimi se rup din ai mei.
Pe suflet îmi cad meteorii de zâmbet,
Speranța-și sfâșie cuvântul din cântec.

Ecoul

Uneori, aud o chemare,
Cu gust de prună coaptă,

Din întunericul ce ne-a cuprins,
Se-aude-un râs malefic, uneori,
Pe care îl cunosc și-mi dă fiori —
E focul versului, încă nestins...

Sperietura

Când te-am văzut prima dată, am fost convins că ești un înger.
Apoi, mi-ai zâmbit. iar eu, m-am speriat.

Cheia de la poarta verde
(Cu gândul la Minulescu)

ea nu crede încă,
dar nu a fost niciodată
mai frumoasă
ca acum,

O rană adâncă în timpul rămas
Se face tăcere ce-n mine a ars
Un freamăt, un dor, de vieți fără rost
În întuneric să fiu ce sunt și n-am fost.

De ce să fim răi atunci când putem fi buni,
Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?
De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,
Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

În mine stă tăcerea sub cerul ei stingher,
Un freamăt ce se-ascunde în vechiul lui ungher
Sub zidul dintre noi rămâne doar iertare,
Și-ntr-o tăcere-adâncă mă-nalț acum spre soare.

Cu curaj am pășit spre lumină,
Și-n fiecare pas speranța strălucea,
O chemare veche răsuna deplină,
Iar în suflet reîntregirea se zărea.