Când te-am văzut prima dată, am fost convins că ești un înger.
Apoi, mi-ai zâmbit. iar eu, m-am speriat.
Îngerii nu zâmbesc!
Dar, m-am considerat îndreptățit să mă îndrăgostesc de tine.
Pentru că am fost primul om căruia un înger i-a zâmbit.
Astfel, în mine s-a aprins un foc pe care îl numesc dor. Și acest foc nu s-a stins niciodată de atunci.
De aceea cred că și astăzi, deși sunt cu tine pe același drum, încă simt acel foc cum arde în mine.
Mi-e dor de tine neâncetat.
Iar tu, deși au trecut anii, ai rămas același înger de atunci, din prima zi în care te-am văzut și mi-ai zâmbit.
Acum știu că și îngerii zâmbesc.
Deci, atunci m-am speriat degeaba.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: