Nicu hăloiu - creaţii proprii

Clipele furate
...
Poate luna, câteodată
Să încalece pe-o șea

Speranța
...
Românii? ROMÂNII?? Nu vă puneți cu ei. Doar ei știu cât de greu li s-a format poporul, măsurând cu micrometrul, trasând cu creta și tăind cu toporul. Specialiștii lumii la absolut toate, experți în orice domeniu posibil, inventatorii datului din coate, poporul de necuprins, de neînvins, incomprehensibil. Dar, de sensibil, e sensibil, exact ca un popor normal (deși se crede special), suferă de e certat, se gudură de-i lăudat, respectă norma lui cea veche, pe cel slab îl copleșește, pe puternic lingușește, se descurcă, e abil, în lume n-are pereche, poate, puțin instabil. Nu-și face atașamente, nu vrea relații permanente, te poate trăda oricând nici nu ți-ar trece prin gând, românii sunt printre popoare, cele mai tari cozi de topoare, cum spuneam mai înainte, nu uita și ține minte, nu te pune cu românii, că sunt mai ceva ca hunii, însă unii sunt aparte, educați, cu maniere, să-i cunoști e o plăcere, cinstiți, de încredere și buni, iar ăștia cu siguranță pot însemna o speranță pentru că, nu sunt români.

Doamne, ocrotește-i pe români!
...
Nu mai cred de mult că va fi bine
Cu clasa asta nouă de ciocoi,

Netăcerea mea
...
De ce nu tac, sincer, nu știu.
Poate pentru că sunt viu?

Destin
Mi-e mâna grea să spun cuvinte ușoare când clopotele bat.
mi-e trupul prea greu să nu mă doară tălpile pe cercul de plimbare, când soarele iese din desișul nopții.
doar ceasul arată cât de greu e totul: timpul, mâna, talpa, durerea.

Bâlciul deșrtăciunilor
...
Am încetat să mai aduc acuze
Nici fățișe și nici subînțelese,

Metoda ”surf”
...
Parvenitu-i bun strateg,
Știe nativ cum să se poarte,

Paradigmă

Să cobor? Să urc? Am de ales?
Mă fulgeră un gând

Unul
...
Vrei să urci, nu ai decât
Dacă tot ai început,

Bâlciul deșrtăciunilor
...
Am încetat să mai aduc acuze
Nici fățișe și nici subînțelese,