Nicu hăloiu - creaţii proprii

Poem

Ascultă înspre seară, în miez de primăvară, cum vântul îți recită,
prin florile de cais, poeme de iubire și te adie blând,

iluzia supremă

Mă simt o frunză ce atârnă-ntr-un copac stufos
hrănindu-l cu lumină, făcându-l maiestuos,

De ne-am naște-a doua oară!
...
Cum să-ți spun cât te iubesc, așa cum ești, atât cât pot,
când tu-mi împletești povești și în viața mea ești tot?

Să-mi fii, iubito!

Iubito, în brațele tale, două mănunchiuri de raze de soare,
mi-e bine iubito, mi-e bine, de mine, de tine, de noi,

O lume albastră

În lumea mare, mult prea largă
pentru cât suntem noi de mici,

Ars poetica 2

Dacă pe câmp, noi flori răsar mărgăritar,
să fie doar lacrimi de nori? sau mai degrabă,

Parfum de pâine caldă

pe cer de seară norii curg, albi și pufoși,
arămiți în prag de-amurg și trențăroși,

Ars poetica

Gânduri aștern,
gând după gând,

Inima de lemn

Am așteptat de-atâtea ori, de-atâtea ori, un semn,
și-atât de așteptatul semn, când a venit,