Nicu hăloiu - creaţii proprii

Nu suntem frați
...
Români suntem, dar nu și frați,
ție, nu-ți sunt frate eu,

Acum

Tu mi-ai fost nesomnul nopților senine
în acei ani de foc ai tinereții mele,

De unde-ai știut tu, oare?

De unde-ai știut tu oare, că sunt același, de demult,
când la privirea-ți visătoare, eu îți rămâneam tăcut?

Când anii s-or duce...
(Sorinei)

Când anii s-or duce și noi n-om mai fii

Veniți să zidim minunate altare!

Veniți să zidim minunate altare,
pe care să-aducem jertfe și plângeri,

Îndrăzneala

”Fiți îndrăzneți cum am fost Eu”,
ne-a spus El cândva, de mult

Ne naștem spre moarte, cu suflet de lemn,

Viața uneori este urâtă și grea,
cu oase ce dor, cu amintiri care dor,

Ce scurtă-i clipa fericită, ce lungă-i clipa care doare!

Cum curg ale vieții clipe, spre orizonturi, rând pe rând,
nici n-ai timp destul să-i afli fiecăreia, vreun rost,

Nemuritorul

I-a tot jenat prezența ta
în viața lor, în lumea lor,

Crucea anilor pierduți

Dacă adun toți anii și mi-i așez pe piept,
acei ani de demult, când încă nu ne-aveam,