Nicu hăloiu - creaţii proprii

Ecce homo!

Eu sunt al nimănui și-al tuturor,
Eu sunt de nicicând și-ntotdeauna,

Flori de tei

Te-ai dus la cer, să stai între luceferi
acolo unde nimeni n-a urcat vreodată,

Lumina cea de Paște!

Nu-i nicio minciună în tot ce-a spus că este,
chiar dacă adevărul poate-i dureros,

Eroii noștri
......
Unde ne este țara de altădată cu-ale ei cântări de dor,
cu-a ei morală maculată doar de visele de-amor?

Prea târziu

Avem în țară deputați și senatori?
avem de fapt o haită mare de șacali!

Aniversare

Când se deschide dintr-o dată, a viselor ascunsă poartă, și simțim venind spre noi, trecutul lumii de apoi,
ce oare motiv ne-mpinge, să vrem timpul a-l învinge, de căutăm acea lumină, dulce, caldă și divină, care să ne binecuvânte, dar dac-o găsim deodată, ea de fapt să ne-nspăimânte, că e lumina necreată?!

Iia

Aştern o frunză colorată pe hârtie
Ca urma ei, cumva, să nu se piardă,

Mai că nu-mi vine a crede ce miracole-am trăit!


Blând răsare astrul zilei orizontul aprinzând,

Ars poetica

Te-așezi să scrii, cuvintele ce-ți curg
sunt dansul viu al minții cuprinsă de simțire,

Nerăbdarea

Îți amintești de vremea-n care,
trăiam noi doi, același chin?