Nicu hăloiu - creaţii proprii

Când anii s-or duce...
(Sorinei)

Când anii s-or duce și noi n-om mai fii

Veniți să zidim minunate altare!

Veniți să zidim minunate altare,
pe care să-aducem jertfe și plângeri,

Îndrăzneala

”Fiți îndrăzneți cum am fost Eu”,
ne-a spus El cândva, de mult

Ne naștem spre moarte, cu suflet de lemn,

Viața uneori este urâtă și grea,
cu oase ce dor, cu amintiri care dor,

Ce scurtă-i clipa fericită, ce lungă-i clipa care doare!

Cum curg ale vieții clipe, spre orizonturi, rând pe rând,
nici n-ai timp destul să-i afli fiecăreia, vreun rost,

Nemuritorul

I-a tot jenat prezența ta
în viața lor, în lumea lor,

Crucea anilor pierduți

Dacă adun toți anii și mi-i așez pe piept,
acei ani de demult, când încă nu ne-aveam,

Ecce homo!

Eu sunt al nimănui și-al tuturor,
Eu sunt de nicicând și-ntotdeauna,

Flori de tei

Te-ai dus la cer, să stai între luceferi
acolo unde nimeni n-a urcat vreodată,

Lumina cea de Paște!

Nu-i nicio minciună în tot ce-a spus că este,
chiar dacă adevărul poate-i dureros,