Nicu hăloiu - creaţii proprii

Fă-mă Doamne!

Fă-mă Doamne răbdător, fă-mă Doamne rezistent, să rabd nevăzute funii din lumea ce mă vrea absent, să nu-i consum iarna cărbunii, să nu micesc rația pâinii. Să nu povestesc ce cred, să n-am nimic dar să posed mulțumirea de-a fi gol. Fă-mă Doamne cum am fost, inteligentul cel mai prost, trăitorul printre vise, misterul celor nescrise, consumatorul fără rost prins în închisoarea lumii, mulțumind tainic minciunii că lumea-mi este adăpost pentru nu știu care cost, când eu sunt al tuturor, sau poate al nimănui, dacă nu rămân dator, nu știu cum și nu știu cui!

Cântecul primăverii

un cântec lin, de liră, dinspre cer coboară
coboară-n noaptea noastră, de-acolo, dintre astre,

Frigul de afară
…
Iarnă, nu mai sta, nu știu de ce adăști,
Ce-aștepți de la mine, vreo recunoștință?

Ăștia
…
N-ai nevoie de prea multă școală
Să vezi că ăștia de-au confiscat România

Apocalipsa
…
Cică se încălzește planeta
Și se va face mai cald,

Focul de nestins

Tu știi cum simt ori de câte ori te aud?
Ca după iarna când văd verdele crud.

Romania sub ciocoi și nebuni
...
Gunoaiele umane sufocă România
Mii de trântori sugători de buget

Dorul copilăriei

Ce faci tu acolo, Nicușor?
Mă întreba mătușa Florica.

Poate că noi suntem aleșii
…
Poate că noi suntem aleșii,
din întreaga omenire

Chemarea
…
S-aude un ecou din depărtare,
Un murmur coborât parcă de sus,